23 februarie 2010
Prin cine schimbă Dumnezeu lumea? (1)
În Fort Worth, Texas, se găseşte una dintre cele mai renumite facultăţi de teologie – Southwestern Baptist Theological Seminary. Această facultate a fost fondată de Benjamin Harvey Caroll în 1908. În tinereţea sa, B.H. Caroll a fost un Texas Ranger, adică un pistolar dur, mare consumator de băuturi alcoolice şi un ateu convins. La un moment dat a fost împuşcat în picior, aşa că a şchiopătat pentru tot restul vieţii, dar asta nu a schimbat cu nimic traiul său.
Mama lui B.H. Caroll în schimb era o femeie măruntă şi plăpândă, dar care petrecea ore în şir în rugăciune, mijlocind în mod special pentru fiul ei. Era o femeie casnică, îndeletnicindu-se doar cu treburi gospodăreşti, precum spălatul rufelor şi gătitul. În ochii societăţii noastre n-ar fi cântărit mult. Ea ştia, totuşi, să facă ceva – ştia să se roage. Ştia că menirea ei în viaţă era să-şi conducă fiul către Hristos.
Când un evanghelist a organizat o serie de programe în zonă, ea şi-a invitat fiul la acea manifestare ce se desfăşura într-un cort. Deşi nu avea nici un fel de respect pentru credinţa mamei sale, Benjamin acceptă invitaţia şi participă la programul din prima seară, dar se întoarse acasă neschimbat. A mers şi în seara următoare, văzând că asta o făcea fericită pe mama sa. S-a întors însă la fel de împietrit, ridiculizând mereu afirmaţiile predicatorului. Totuşi, din respect pentru credincioasa lui mamă a mers şi în a treia seară, dar predica l-a lăsat la fel de rece ca şi în serile anterioare. Însă după terminarea programului, un grup mic de femei credincioase s-a strâns în jurul amvonului şi a mai zăbovit acolo cântând, iar B.H. Caroll a stat să le asculte. Cântecul lor i-a amintit de spusele Mântuitorului: Veniţi la Mine, toţi cei trudiţi şi împovãraţi, şi Eu vã voi da odihnã. A avut dintr-odată sentimentul că Mântuitorul stătea în faţa sa, chemându-L blând la Sine. În acel moment, fără ca nimeni să vadă sau să ştie, a luat decizia de a-şi încredinţa soarta Domnului Hristos şi din acea clipă, pacea făgăduită prin cuvintele Mântuitorului i-a cuprins inima. N-a mărturisit nimănui decizia pe care o luase şi nici n-a vorbit cu nimeni în acea seară. S-a întors acasă, s-a izolat în camera lui şi medita întrebându-se cum o să-i arate viaţa începând de a doua zi. În jurnalul său, B.H. Caroll mărturiseşte că a doua zi, acel sentiment de beatitudine nu-l părăsise. Când s-a întors acasă de la treburi n-a vorbit nimic despre ceea ce trăia, căutând să ascundă acea fericire în adâncul inimii sale. A căutat să treacă neobservat către camera lui, s-a întins pe pat şi şi-a acoperit faţa cu mâinile; dar a auzit imediat paşii mamei pe trepte. S-a aplecat asupra lui, i-a descoperit faţa şi a spus doar atât: „Băiete, L-ai găsit pe Domnul”. Bucuria mamei a fost imensă; nu putea dormi noaptea de teamă ca nu cumva trezindu-se a doua zi să realizeze că n-a fost decât un vis.
Pistolarul de altădată a devenit apoi predicator şi fondatorul unuia dintre cele mai mari facultăţi de teologie baptistă din lume. Atunci când se vorbeşte despre B.H. Caroll, mii de studenţi, pastori şi lideri creştini importanţi afirmă cu mândrie: „Este fondatorul facultăţii în care am studiat”. Dar câţi dintre ei ştiu că în spatele acestui om deosebit se găsea o mamă neînsemnată, dar care îşi cunoştea menirea şi ştia să se roage?
Biserica "Vestea Bună" din Bucureşti 